DISTRIBUIȚI

Judecătorii Tribunalului Gorj au amânat pronunţarea soluţiei în dosarul în care fostul ministru Darius Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită.

Sentinţa ar urma să fie dată pe 13 iulie.

Luni, la Tribunalul Gorj s-au desfășurat dezbaterile finale.

„Stabileşte termen pentru pronunţare, având în vedere cererile formulate de apărătorii inculpaţilor Dogaru Mircea şi Vâlcov Darius Bogdan, pentru depunerea de concluzii scrise la 13.07.2020, orele 12 00. Cu apel odată cu fondul”, au comunicat judecătorii.

Prezent în fața completului, Darius Vâlcov a rămas fără unul dintre cei trei avocaţi, înainte de dezbateri. Soţia lui Toni Greblă a decis să nu îl mai reprezinte. Mihaela Greblă a reziliat contractul cu clientul său, după aproximativ un an, din cauza neînţelegerilor cu ceilalţi doi avocaţi, care ar fi cerut de mai multe ori amânarea cauzei.

Fostul ministru al Finanțelor este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru. În acelaşi dosar sunt trimise în judecată alte trei persoane.