DISTRIBUIȚI

Ministrul Educaţiei le-a transmis, sâmbătă, mulţumiri cadrelor didactice, directorilor, inspectorilor şi autorităţilor publice implicate în organizarea Evaluării Naţionale.

”Mulţumesc celor peste 76.000 de cadre didactice, directori, inspectori, precum şi autorităţilor publice locale pentru modul ireproşabil în care s-au mobilizat şi au asigurat toate condiţiile pentru ca elevii să fie în siguranţă la primul examen din viaţa lor! Felicitări tuturor şi mult succes în continuare”, a scris Monica Anisie pe Facebook.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională arată că 76,2% dintre elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu cinci, în creştere faţă de rezultatele dinainte de contestaţii.

Totodată, a crescut numărul candidaţilor cu media 10, anume 892.