DISTRIBUIȚI

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu, condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, a fost eliberat condiționat cu doi ani și jumătate mai repede.

Decizia a fost luată de Judecătoria Baia Mare, căci Uioreanu era încarcerat la penitenciarul din localitate.

Instanța a decis să accepte cererea lui Uioreanu în 27 februarie, cu o perioadă de contestare de trei zile de la data comunicării.

Uioreanu a fost condamnat la închisoare până în 14 august 2022, iar până atunci va trebui să fie supravegheat regulat.

Mai exact Uioreanu trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta, să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa, să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, și respectiv să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Horea Uioreanu a fost condamnat definitiv la șase ani și patru luni de închisoare cu executare de către instanța Curții de Apel Cluj, care a redus cu două luni decizia Tribunalului Cluj.

Uioreanu a fost condamnat definitiv în ianuarie 2018 pentru mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă de spălare de bani.