DISTRIBUIȚI

Fostul ministru Daniel Chițoiu este așteptat astăzi, la audieri, la Parchetul Tribunalului Argeș, pentru a da explicații despre accidentul rutier în care a fost implicat luna trecută.

Pe 26 decembrie, mașina condusă de Daniel Chițoiu a lovit un alt autoturism și două persoane au murit, iar o alta a fost rănită. Și fostul ministru a fost internat în spital, aproape o săptămână.

Fostul ministru a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe Dealul Negru, accident care a avut loc pe 26 decembrie.

Chițoiu conducea o mașină Audi și s-a lovit frontal cu un autoturism Dacia Logan.

Două persoane care se aflau în Logan au murit, iar Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Ulterior, potrivit fotografiilor primite de la un cititor „G4Media.ro”, făcute imediat după accident în care Chițoiu era în picioare, fără să primească îngrijiri medicale.

Un martor, șoferul care se afla chiar în mașina din spatele autoturismului condus de Chițoiu, spune că mașina fostului ministru a intrat pe contrasens și a lovit Loganul care venea regulamentar din sens opus.